Obsesii

Se spune ca oamenii care trag la tine fac deja parte din tine, sunt un fel de oglinda a ta, daca asa e, oare ce se intampla? Esti un soi de umbre care nu ii lasa pe altii sa respire? Esti un ciudat cu temeri in ochi si priviri fugitive, cu ganduri subversive? Nu, asta nu esti tu. Planul tau deja e facut pentru sase ani, iti cunosti doar tu gandurile sinucigase si data faptei, dorinta de a sfarsi intr-un mod eroic si frumos, plutind pe ape calatoare. Asta te impinge zilnic spre idealul tau, fiecare trezire din somnul imaginar iti spune in soapte dulci si dure ca trebuie sa incetezi in a mai fi copilul alintat, pentru ca acum esti singur. Nimeni nu este cu tine, in crizele tale de furie excesiva in care te uiti din afara si te intrebi, tu esti? Da, pentru mintea inca iti joaca feste, desi a trecut o luna si ceva tot acolo te gandesti, inca nu te poti rupe de ceea ce ai "primit", de prima prietenie, primul fior in stomac, prima sedinta cu usile inchise. Dar pe care o ai si aici, pentru ca uneori desi incerci prin cuvintele tale din tine sa le explici celorlalti ca tu ai un scop precis pentru care ti-ai luat lumea in maini, ei nu o inteleg, si insista, si te intrebi, pentru ce? Suntem oameni, toti gandim diferit, avem perceptii diferite si suntem ciudati in felul nostru. Dar nu stim sa facem diferente si sa ne impunem limite, desi tu o stii ti-o incalci aproape zilnic, oare nu ai vrea sa te simti ca un pescarus liber, sa zbori deasupra marii si sa nu-ti mai simti picioarele grele de la lagatura tenisilor? Esti aici, in neant, cu oameni care te privesc cu semnul intrebarii, care stiu mai multe decat stii tu, care-ti arunca un adevar pe care nu stii cum sa-l digeri. Stii doar ca de unde ai plecat e bine (dar ce inseamna bine, pentru tine?). Sa te patezi cu pacatul original? Sa te uiti in oglinda si sa nu te mai recunosti? Sa te plimbi pe strazile fantomatice si ingustate de padurea neagra, care-ti muta mintea spre un alt orizont, pe care nu stii cum sa il degusti si intri cu totul? Unde-i coloana vertebrala, pe care ti-o construisei undeva in trecut? De ce te tii ca un scai de ceva ce stii ca este efemer si nu iti imbraca gandurile asa cum i-o ceri prin cuvinte neintelese la fiecare conversatie? Pentru ca in tine inca persista sentimenul uitat in tine, care desi are tot ce ii trebuie unui om intr-o viata, isi doreste ceea ce nu poate fi tangibil si doar admirat, e o placere dureroasa care te deseneaza intr-un cub de gheata si astfel dai impresia celor din jur cat esti de dur si de insensibil, ca tu nu stii sa plangi si sa spui vorbe cu drag. Si asta face din tine un om special si vezi cat ai crescut in acelasi timp, cum poti sa te mulezi pe oameni si sa zambesti, sa devii o obsesie pentru altii, lucruri care te construiesc frumos, arunca o parte din umbrele pe care le ai, le cauti in tine si nu le mai gasesti, reusesti pentru prima data in ciuda dificultatii limbii sa poti comunica usor si sa iti cunosti idealul pentru mai tarziu. Stii ceea ce ai de facut, drumul tau e deja trasat, doar putine schimbari si esti un om intreg, pentru ca doar tu stii ca daca vrei sa te eliberezi o poti face. Trimiti ceea ce ai de trimis si ai pus stop si continui ca pana acum :)