Un nou eu?

In lungile plimbari pe strazile gri si aruncate la voia intamplarii, fara punct de reper, vezi cum orice umbra iti aduce aminte de un loc uitat undeva in tine, nu iti dai seama la inceput, e ceva vag, dar la o privire mai atenta realizezi ca aici ai petrecut anii copilariei, ca ai invatat sa iti formezi cuvinte si idei, sa iei decizii fara "mama si tata", la anii in care te agatai sa iti faci prieteni, sa devii "original", sa inveti pentru capacitate si bacalaureat in parcul orasului, sa participi la olimpiade pentru ca esti in competitie cu tine de cand faci primul pas in societate. Fiecare bloc, strada, parc, banca te arunca in timp si iti poveste povestea ta din etape diferite, fara a mai trebui tu sa-ti improspatezi memoria. Banca din parc iti spune cum ai invatat sa adulmeci fumul de tigara si sa inghiti tutunul din pachetul de zece tigari, copacii iti imbratiseaza orele petrecute in interiorul lor cu o carte aruncata in ghiozdan si cu lacrimi pe obraz, insulita lungile enigme si parafrazari din carti cu vechii prieteni care nu se schimba si traiesc prin tine. Pentru ca da, prietenii, cei care te cunosc iti stiu fiecare umbra de amaraciune si traiesc langa tine si prin tine si iti zambesc la fiecare reintalnire, indiferent de timpul revederii. Si pleci mai departe, cu un scop precis pentru mai bine, pentru ca patru ani in liceu, nu ai stiut ce inseamna discoteca ci izolari in casa, departe de ochii obisnuitului liceean, care batea piciorul prin orasul mic al inocentei mele. Si mi se deschide un alt drum, cu o noua perspectiva, nimic mai necurios pentru ochiul meu, care a pasit in lumea mare a capitalei si nu stie o alta zona in afara de Salajan si Gara de Nord. Si te impiedeci la tot pasul de raceala hienelor din marea jungla, pe care ti-o trasezi in culori si picturi de copil ilozionist si incerci sa iti spui in fiecare seara ca e mai bine, ca maine vei putea sa paseseti spre un alt inceput, pe care ti-l proiectezi pe retina ochiului si incerci sa nu faci vreun pas care sa nu coincida cu visul tau, de a ajunge critic literar. Si citesti, si iti faci temele, si iei gramaticile din scoarta in scoarta si istoriile literare pentru a simti gustul literaturii de odinioara si iti lasa un gust amar, pentru ca ceea ce ti-ai imaginat nu are legatura cu realitate si te izbesti de aceeasi educatie prost oferita catre student. Treci primul an cu trei restante, pe care le simti ca un ghimpe in coasta obsinuit fiind sa fii premiant in liceul tau, cu o medie de 9, 97 si atunci incepe declinul, stii ca nu are rost sa mai continui, pentru ca nu te regasesti, nu face parte din tine, dar nu primesti suport si mergi si continui in aceeasi greseala, pentru ca teama de a-i explica parintelui care nu a trecut prin asa ceva e mult prea mare. Perseverezi in greseala, iti cauti un job de duzina, vanzator pe strada de produse cosmetice Seventeen, care pare rupt dintr-o pelicula, te vezi facand parte dintr-un film de prosti. Si te intrebi pe tine, oare asta e de ajuns pentru conditia ta sociala ca om, doar atat vrei de la tine, doar atat poti? Nu, exclus, nu ti-ai tocit bratele pe bancile scolii ca sa vinzi produse de proasta calitate unor "femei" din inalta societate, care nu stiu ca tu trebuie sa mergi mai departe spre un nou an de scoala si cheltuieli inutile, pentru ca refuzi categoric sa te intorci in rutina ta, Tg-Jiu. Deschizi ochii, esti la Titan, nu ai vandut nimic, incapacitatea ta de a te lega de oameni isi spune cuvantul, pentru o frantura de secunda stai si reflectezi, te asezi pe o banca si iti descrii firul intamplarilor in minte, stii ca decizia pe care ai luat-o e ceea mai buna pentru moment, dar va avea repercusiuni in viitor. Privesti indiferent, dar cu lacrimi in ochi, pentru ca vrei altceva pentru tine. Iti lasi bagajul si mergi mai departe spre un alt job de Romania, care nu iti ofera decat instabilitate psihica si economica, dar e ceva diferit, cu ce nu te-ai mai intalnit, nu face parte din planurile tale. Si astfel devii "colector" si peste un an la fel, dar cu mai multa experienta, pentru ca asta o spune si varsta si intr-un final decizi sa iti iei viata in maini si sa te arunci in neant si necunoscut, pentru ca ce ai aici nu te reprezinta si defineste ca persoana. Si vrei ceva pentru tine, nu pentru altii, de ce sa te intereseze ce zic ceilalti, stau ei cu tine, iti ofera o mana de ajutor la nevoie sau in momente de nebunie, nu!! Trebuie doar sa ai incredere in tine, sa stii ca oriunde te-ai duce tu esti centrul universului tau, fara legat de altii, stop! De azi tu esti tu, fara agatare, tu esti singura care isi poate face autocritica, tot ce vine din afara trebuie doar ascultat, dar nu luat cu totul. Inceputurile mici vin cu decizii mari, iar asta e primul pas in evolutia ta ca femeie de cariera, pentru ca asta-i cautat, asta ai si gasit. Te uiti in urma si vezi ce? Nimic! Doar idei care iti ofera acum sa gandesti asa, sa ai taria sa pleci, sa mergi, sa pasesti ,cum spunea Eugen Lovinescu, cu pasi pe nisip, sa lasi urme pentru ceilalti, in mintea lor si sufletul lor, dar tu sa te vezi doar pe tine.