3 saptamani 3 zile 3 ore

Cam atat a trecut, de cand ai pasit aici ... in frigul serii de Londra, cu populatie necunoscuta si mult nou pentru tine, ceva pe care nu-l stiai, si iti era teama sa pasesti in aerul serii. Mergi pe strada si te gandesti ca esti inca acolo, unde ai prins contur si viata, dar nu, uita-te mai bine in jurul tau si ai sa vezi ca cei care te inconjoara sunt doar straini pentru tine, copilul fara ganduri mari in prezent dar cu un viitor deja format profesional e agatat in tine. Cu lacrimi in ochi si pe obrajii batuti de soarele aprig de dincolo de civilizatie iesi usor si nu iti vezi cunostintele, atunci teama intra in tine si iti formezi mii de ganduri, pana la primul fum de tigara si astepti usor si te gandesti la ce va urma, dar nu ai de unde sa stii, pentru ca totul e ca o utopie. Vezi doar busurile si parca ai face parte din lumea lui Harry Potter si ajungi sa gandesti in imaginariul definit de tine, in frigul amortit care iti taie carnea mult prea frageda, dar mirosul ploii te imbraca ca o pelerina si devii invizibil pentru cei din afara, iti musti buzele si te intrebi pentru a nu stiu cata oara daca ai facut bine, sa iei decizia sa fugi de ai tai, sa iti renegi sangele. Si iti spui incet doar tie, gata, de azi incepe o noua lume, doar tu cu tine, fara sfaturi parintesti si fratesti, fara prietenii care te inconjurau la fiecare secunda, fara plans cu lacrimi uscate. De acum incepe un nou eu, pentru viitorul tau ai luat decizia asta, nu te-a impins nimeni, ai luat decizia intr-o secunda, poate negandita, dar cu un "da" raspicat. Si te arunci in strazile londoneze inguste si pline de un intuneric absurd, fara electricitate, doar cu un "miau" indepartat care iti da un fior aparte, dar mergi mai departe, desi nu cunosti destinatia inca, dar mergi drept cu un gol fantomatic in stomac. Si ajungi la destinatia precisa cu oameni cu limba si obiceiuri diferite in forme si culori pline de hazard. Mirosul iti lasa un impact adanc in nari, ceva amalgamat pe care nu ai reusit sa ti-l descrii, de la vechi la nou si iar de la capat, parca si aici ar fi o forma de nebunie, de culoarea violetelor, sau un miros de sange de abator. Pentru prima data de cand ai pasit aici, in taramul iluziilor tale desarte vezi realitatea morbida a vietii si o simti cum intra in tine, asa cum a intrat miroul in parfumul pielii tale, hainele tale, narile tale. Agitatia micului oras iti umple golul din suflet cu priviri calde dar halucinante, cu orizonturi care nu mai pot fi trasate in desene, ci doar pe ici-colo cate o veverita sociabila care te intampina la cafeaua de pranz cu o privire gingasa, fara temeri, care isi adulmeca pofticios pranzul copios din mure sau porumb dulce. Ai impresia ca esti ca Alice in Tara Minunilor, pe taramul povestilor pe care mintea ta le compune pe loc, intra in functie naratorul subiectiv, care stie doar ceea ce vede si simte, dar care-si formeaza desene pentru un oras gri si fara oameni. Doar cate unu mai rasarit care iti ofera satistfactia de a simti iarba verde si roua diminetii pe pielea ta, iti lasi spatele si capul usor pe partea cea verde si simti cum norii iti fug de sub ochi, parca se joaca in forme si "el" se agata de tine, si-ti ofera caldura si zambetul de care ai nevoie aici in strainul din tine, si impartiti acelasi fum de tigara si aceleasi vorbe cu ras galagios de care iti era dor si pseudonime gingase, si-ti lasi capul usor rezemat pe spatele lui dupa orele nesfarsite pe care le-ai avut de intampinat in agitatia casei rosii. Nu mai vezi ce e mai departe de tine, vezi doar ceea ce ai gasit aici, aceeasi forma de comunicare si acelasi zambet larg care ii acapareaza pe toti, aceeasi floare, pe care nu ai simtit-o pana acum.