Ganduri si umbre de eu

Te trezesti de dimineata cu un gust de cafea, tragi lung din tigara, privesti pe geam, se pregateste de ploaie, iti stii programul, dar mai ai timp si fugi prin lumea virtuala si stai si te uiti si nimic interesant, dar oare ce vine este? Mergi mai departe, te imbraci alene, fara chef de tine si ce urmeaza, dar te indrepti pentru acte si pentru Alex Velea, de care nici nu ai auzit :)) Urci in 41, oare cand il vei revedea vei mai simti aceleasi trairi, aceeasi oameni cu priviri triste si fara destinatie, ca niste roboti, ca intr-un regim ceausist, necunoscut tie, dar pe care il simti la fiecare atingere si in fiecare glas, ca de obicei nu ai bilet (ar fi ceva, tocmai acum), te uiti larg daca este vreun controlor, nu-i problema, mergi mai departe. Statia Piata Mihalache iti da un semn de realitate, nu pasesti pe nori. Nu, de data asta, ai ajuns bine, iti trec fargmente prin minte, ce s-a intamplat, ce ai invatat si cum ai ajuns ceea ce esti astazi. Intampinarea cu sticla Centelemului este ca de fiecare data pentru tine o noua intalnire cu oamenii de care cu greu te-ai despartit. Te uiti in stanga si simti un val de emotie, dar nimic nu mai e ce a fost, oare sunt un alt eu? A ramas la fel, normal nu saluti, iti zboara mintea si fuge departe, si-ti vin ganduri, la care nu trebuie sa te gandesti, pentru ca nu e bine, si stii, mai ai 48 de ore, ce se poate indrepta, nimic, dar imbratisarea iti lasa un amestec placut de durere si fericire in suflet si pe pielea firava si plina de compasiune. Te asteptai, spune, recunoaste ... Nu! De ce pentru ca fugi de tine si ceilalti, stii sa faci altceva? nuuu. Si te intrebi, de ce acum? De ce vestea e trista, de ce ii pasa? Oare umbra mea a fost ceva sau doar ierburi aromate, vinuri parfumate, terase cu cafea la pahar de plastic, tigari imprumutate, telefoane pe interioare :)), venituri nocturne, vijelii si ninsori inghetate sub prezenta ta si a lui "A", plimbari prin librarii, metrouri, teatre si povesti in scare blocului? Lumea te priveste cu aceeasi fericire, parca nu as fi plecat de o saptamana, curios, e ciudata starea, dar iti da bine, te cheama in multime, dar nu poti pasii, stii ca nu mai esti a lor, tu ai o alta calatorie, un bildungsroman,  unde vrei sa te regasesti cu tine, in pace si armonie, fara sa iti mai pese de ganduri si perioade din apusul tau tomnatic. Oare va fi mai bine? Voi stii sa fac distinctia intre bine si rau? Sa cresc si sa ma invat cu mine? Sa nu mai traiesc in mine, sa ma inchid in inchisoarea vietii? Cam asta-i firul calatoriei, nu? Ai nevoie de pace, de stat cu tine si doar cu tine. Sincer nu iti dai seama ca e un gest fugar? Dar ce altceva ... poate e mai bine asa. Poate asa a fost scris ...